|
|
Devoţionalul de azi.
Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace. – Iacov 3,18
Pe cât de teribil şi devastator este obiceiul de a produce dezbinare şi tulburare prin bârfă, vorbire de rău, ponegrire, pe atât este de benefică pentru relaţiile armonioase între oameni atitudinea împăciuitoare, pozitivă, care apără reputaţia altuia, interpretând cât mai pozitiv cu putinţă gesturile şi cuvintele sale.
Idealul lui Dumnezeu este mult mai înalt decât acela de a nu fi un …citește în continuare
Philip Yancey afirmă răspicat că premisa harului e tocmai imperfecţiunea noastră, nu degeaba Biserica a fost întemeiată de un trădător bun de gură şi un fost terorist – Petru şi Pavel. La dreapta lor, în Împărăţia cerurilor se înşiră criminali, prostituate, farisei, leproşi, îndrăciţi şi cine ştie ce alţi bolnavi care au însetat după iertare şi vindecare. Peste toţi, inclusiv peste noi, sofisticaţii păcătoşi moderni, harul coboară ca întotdeauna gratis, necondiţionat, din partea casei.
Marturii ale celor care au citit cartea:
- Superba carte, daca stii sa nu te impiedici de aparent si prinzi esenta (ma refer la un anumit capitol); daca sunteti mai traditionalisti, pregatiti-va sa fiti bulversati! Cei ce au inima si mintea deschisa vor avea dificultati in a o lasa din mana. Pe langa nevoia imperioasa de a trai CU HAR, socheaza fata adevarata si consecintele bisericii si mentalitatii legaliste, lipsite de har. (Tudor Balaceana)
- Am crescut, fara sa imi dau seama, cu ideea intiparita in minte ca, sunt pacatoasa, stiu, dar pacatele mele nu se compara cu ale celuilalt. Cand am terminat de lecturat cartea de fata, m-am trezit nevoita sa capitulez in fata ideii preconcepute. Nu sunt cu nimic mai buna decat cei care traiesc in adulter, decat homosexualii sau decat cei ce comit oricare alte pacate vizibile. Inima Tatalui simte pentru toti aceeasi dragoste si compasiune. El nu pune filtre si nu face preselectii pe care noi tindem sa le facem. E vorba despre pretul platit de Isus pe cruce si despre credinta si har. (Irina Lucescu) …citeste in continuare.
Neînţelegerile sînt țesute în textura realităților noastre. Începînd cu cele mai banale care ne compun viața de zi cu zi și ajungînd pînă la cele ultime care ne spun ce este viața asta pînă la urmă. Chiar și neînțelegerile banale pot avea consecințe serioase. De exemplu, merg pe stradă și mi se pare că cineva se uită la mine ca și cum aș fi urît. Privirea aceea, a cărei semnificație e o interpretare a mea, mă urmărește pentru restul zilei și mă torturează. Dar neînțelegerile cu privire la lucrurile ultime sînt cele grave cu adevărat. Și pentru că dintre toate lucrurile ultime Dumnezeu este cel mai ultim, orice neînțelegere cu privire la El este mai gravă decît orice alt fel de neînțelegere din cîte formează extrem de colorata paletă de neînțelegeri a experienței umane. În măsura în care este o înțelegere omenească, orice înțelegere a lui Dumnezeu nu poate fi altceva decît o neînțelegere mai mică sau mai mare. Nu-L vedem niciodată pe Dumnezeu, ci doar reprezentările noastre despre El, care sînt rezultatul combinației dintre experiența de viață, o anumită teologie și un set de ciudățenii individuale care ne definesc ca personalități unice. …citeste in continuare.
 Dumnezeu… ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale. - Efeseni 1,4.5
Când citesc aceste versete, gândul mi se duce la impresionantele istorisiri despre copii orfani care au fost înfiaţi. .. Parcă simt parfumul dulce al povestirilor despre iubirea care dă şansă unui copil amărât, nefericit, fără viitor, dar şi indignarea stăruită de lipsa de recunoştinţă a unui copil înfiat şi crescut cu multă iubire. Cum a putut face aşa ceva?
În …citește în continuare
Profesorul Gershon Galil de la Departamentul de Studii Biblice al Universităţii din Haifa a descifrat o inscripţie evreiască de pe o bucată de lut descoperită în valea Elah, Israel, datând din secolul X î. Hr., din perioada regelui David, care devine astfel cea mai veche scriere a evreilor descoperită până acum, informează Science Daily (www.sciencedaily.com). Această bucată de lut arată că Regatul Israel exista foarte bine conturat în secolul X î. Hr., şi măcar câteva din textele biblice …citește în continuare
Nu te teme, căci Eu sunt cu tine, nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău, Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare. (Isaia 41,10)
|
|
Comentarii recente