Sambata, 28 noiembrie – Saptamana de rugaciune – Atunci cand salcamul va straluci

Inima chivot

Viața noastră religioasă este puternic legată de locașul de închinare. Aici este locul de întâlnire cu cerul și de părtășie frățească, un loc cu profunde semnificații spirituale.

În vechime, lucrurile stăteau la fel. Templul nu era doar o curiozitate iudaică, ci el reprezenta pedagogia mântuirii. El a fost conceput după un plan venit direct din cer: „Să-l faci după chipul care ți s-a arătat pe munte” (Exodul 26:30).

Cea mai importantă piesă din sanctuarul Vechiului Testament era chivotul, pe care-l regăsim și în Noul Testament în forma lui vie, a noului legământ – Evrei 10:16: „Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: Voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor.” Aici se află miezul religiozității noastre – „viața creștină” (Ted Wilson). Inima noastră reprezintă locuința sfântă a lui Dumnezeu, chivotul Celui Preaînalt, casa lui Dumnezeu, focar arzător al dragostei, noianul tuturor virtuților. Pentru Vechiul Testament, chivotul este simbolul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. În Noul Testament, chivotul devine o persoană vie, concretă. Dumnezeu Își propune să locuiască într-o persoană, într-o inimă. În chivot – așa cum știm – erau păstrate cele două table ale Legii, care manifestau voința lui Dumnezeu de a menține alianța cu poporul Său, indicându-i condițiile pentru a fi fidel față de legământul Lui.

Conform cu Evrei 10:16, inima este cea care Îl primește pe Isus, Cuvântul viu, tot conținutul voinței lui Dumnezeu, al adevărului Său devenind astfel chivotul alianței dintre om și Dumnezeu prin sacrificiul suprem al Domnului Isus Hristos.

Inima chivot

Cum este posibilă producerea acestui miracol divin? Să urmărim Exodul 25:10-22. Fiecare amănunt este plin de încărcătură spirituală. Aspectele vizibile au menirea de a le exprima pe cele transcendentale. De aceea, respectarea planului și înțelegerea semnificațiilor sunt elemente vitale. Întotdeauna oamenii credinței au căutat să vadă ce se ascunde dincolo de material. Oprirea la nivel material devine idolatrie, scop în sine. Abel vede în blândul miel jertfit pe Mântuitorul lumii; Avraam saltă de bucurie văzând ziua Lui; Moise privește dincolo de avantajele Egiptului spre cele veșnice.

„Să facă un chivot.” Aici este vorba de un unicat; nu are corespondent, nu este produsul imaginației omenești. Mântuirea vine de sus printr-un Mântuitor unic. Adevărul este unic, n-ai voie să schimbi nimic. Luther afirma: „Să nu se-atingă de Cuvânt.”

Cum ne imaginăm acest chivot? Un computer din ultima generație? Nu, el este o ladă simplă. Tot ceea ce Dumnezeu a creat este simplu, natural, dar cu valențe profunde… Vioreaua discretă și plăpândă își face simțită prezența prin parfumul suav și natural pe care îl degajă. În simplitate vorbim elocvent despre adevăr.

Unicitatea se referă și la unicitatea noastră ca ființe umane în care Dumnezeu lucrează tandru, progresiv, cu multă răbdare, conform specificității individuale, în vederea transformării noastre în cetățeni ai Împărăției Sale.

„De lemn de salcâm.” Salcâm… curioasă alegere. Lemn dificil, nesupus, copacul pustiei, noduros, greu de prelucrat, greu de găsit o scândură bună. Un simbol perfect pentru omul firesc, ieșit din pământ, nedemn, aflat într-o permanentă luptă cu el însuși (Romani 7:18-24). Tâmplarul de mobilă fină din Galileea Se coboară la nivelul fiecăruia dintre noi pentru a realiza marele proces al transformării.

„Să-l poleiești cu aur curat.” A polei cu aur întins în foițe este o operație dificilă. Lemnul și aurul reprezintă cele două firi, partea omenească, res­pectiv remediul ceresc (Apocalipsa 3:18). Când privești la scândura poleită, vezi aurul, lemnul fiind ascuns în neprihănire. „El ne prezintă Tatălui îmbrăcați în veșmântul alb al propriului Său caracter și mijlocește înaintea lui Dumnezeu în favoarea noastră, zicând: „Eu am luat locul păcătosului. Nu privi la acest fiu încăpățânat, ci privește la Mine.” (Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 9)

„Pe dinăuntru și pe dinafară.” Un proces dificil care începe din interior spre exterior, ceea ce Biblia numește experiența nașterii din nou. Strălucirea se manifestă dinăuntru spre afară. Doar niște inimi renăscute pot genera o viață plină de fapte ale sfințeniei. Lemnul primește valoare după poleire. Îmbrăcarea noastră în neprihănirea Domnului Hristos ne recomandă pentru comunitatea cerească. „Să ne folosim deci cât mai mult de mijloacele harului care ne-au fost puse la dispoziție, ca să fim transformați până la deplina asemănare cu El și pentru a fi readuși în tovărășia îngerilor slujitori, în armonie și comuniune cu Tatăl și cu Fiul” (Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 22).

„Să pui în chivot mărturia.” Orice religie are obiecte cultice pe care le venerează. Aici, nu obiectul este de primă valoare, ci conținutul – mărturia.

Mărturia (sau Cele Zece Porunci) este darul lui Dumnezeu, mărturisind cum sunt cei din cer și cum trebuie să devenim noi. Să vadă toți cum trebuie să fie. Tema din această săptămână este „Mergeți în lume: Credincioșia în viața creștină”. Care este legătura dintre viața creștină și a merge în lume pentru Hristos? Există o mare legătură. Pentru că ceea ce noi suntem ca persoane creștine se descoperă în modul nostru de a trăi. Care sunt valorile și prioritățile noastre? Cum ne petrecem timpul și în ce mod ne consumăm resursele? Ce fel de viață trăim?

Numai cei îmbrăcați în aur pot și vor avea legea morală cuprinsă în existența lor. Lemnul rebel, firesc, trebuie îmbrăcat mai întâi în aur pentru a conține și exprima cerințele legii.

„Să faci un capac al ispășirii.” De ce este nevoie de capac pentru ocrotire? Spațiul liber de deasupra chivotului pune în primejdie toți salcâmii lumii, o lume condamnată. Undeva trebuie să fie o opreliște. Soarta salcâmului în fața legii este condamnare, pârjol. Pe cine atinge legea? Isus a luat asupra Lui condamnarea legii (Isaia 53). De aceea trebuie îmbrăcat cu aur, de aceea este necesar un capac al ispășirii. Dacă n-ar fi capacul ispășirii, ce s-ar întâmpla cu lumea aceasta?

„Un capac al ispășirii de aur curat.” Capacul nu este din lemn de salcâm îmbrăcat în aur, ci din aur curat. Harul este al lui Hristos. În harul divin nu este nimic de origine omenească.

Aici avem bine stabilită relația dintre har și lege. Cele două se justifică reciproc. Legea condamnă și, implicit, caută harul, iar harul împlinește legea. Regele condamnă sau grațiază, dar niciodată nu schimbă articolele legii.

„Să faci doi heruvimi… la cele două capete ale capacului ispășirii.” O poziție din care pot privi atât spre har, cât și spre lege. O privire ce cuprinde perspectiva de ansamblu a celor două atribute fundamentale ale caracterului lui Dumnezeu: dreptatea și dragostea.

„Acolo Mă voi întâlni cu tine.” Dumnezeu vorbește cu noi de la nivelul harului. Câtă iubire! De aici primim izbăvirea sau sentința de condamnare. Dreptatea este întotdeauna căutată la forul suprem. Nu avem pace până nu am ajuns aici. Însă odată ajunși aici, ori acceptăm salvarea, ori o respingem.

Atunci când salcâmul va străluci și înăuntru, și afară

Suntem confruntați cu lupte interioare și exterioare. Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul istoriei acestei lumi, ele se vor înteți. De unde vom putea primi puterea de a înainta? Cum vom reuși să îndeplinim porunca: „Mergeți în lume”? Unde ne vom putea ascunde de furia dușmanului? Să ne ascundem între aur (neprihănire) și capac (al ispășirii) până ce lupta se va sfârși. Cel ascuns în foițele de aur și acoperit de capacul ispășirii va primi o mântuire sigură. Aceasta este lupta credinței. Aici este apogeul biruinței – când salcâmul va străluci și înăuntru, dar și în afară.

Întrebări pentru reflecție

1. De ce este important ca schimbarea vieții să se producă din interior spre exterior?

2. Poți identifica transformările harului în inima ta?

3. Care sunt pentru tine semnificațiile expresiei „îmbrăcați-vă în Domnul Isus Hristos”? (Romani 13:14)

Emil Jigău, trezorierul Uniunii de Conferințe a Bisericii Adventiste din România.